“Iarna anului 1876 trăgea către sfârşit. Fusese deosebit de grea. Ne aflam în zodia peştilor, iar zăpada îşi înălţa nămeţii care încă nu se grăbeau să se topească sub razele firave ale soarelui.M-am născut în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, în zori.”

Era 19 februarie 1876 – în satul Hobiţa, comuna Peştişani, lângă Târgu-Jiu, la poalele Parângului din lanţul Carpaţilor.

Şcoala primară o urmează în parte la Peştişani şi la Brediceni.

Pleacă de acasă, căutându-şi de lucru. A fost pe rând ucenic de tâmplar şi băiat de prăvălie la Târgu-Jiu. De la Târgu-Jiu a trecut prin Slatina la Craiova, unde a lucrat aproape şase ani ca băiat de prăvălie la restaurantul fraţilor Spirţaru. Aceştia sprijină înclinaţia spre meşteşug şi artă.

La 18 ani, în 1894, reuşeşte să intre la Şcoala de arte şi meserii din Craiova, remarcându-se printre primii. După terminarea Şcolii de arte şi meserii (în 1898), Brâncuşi vinde bruma de moştenire de la părinţi şi pleacă la Bucureşti ca un artist aproape format. Se înscrie la Şcoala de Belle Arte iar în 1902 obţine diploma de absolvent a Şcolii.

După câţiva ani grei depune o cerere pentru o bursă de studii în Italia, dar fără vreun rezultat. Sărac, fără un sprijin sau relaţii deosebite se hotărăşte să-şi găsească de lucru în alte părţi.

În 1903 porneşte prin Transilvania, pe jos, spre Viena, apoi continuă drumul spre Paris prin Mϋnchen, Zϋrich şi Bâle. În călătorie se întreţine lucrând ca pietrar sau zidar.

În anul 1904 ajunge la Paris, stabilindu-se în cartierul Montparnasse. Şi aici mulţi ani o duce greu. Este nevoit să cânte sărbătorile la biserica ortodoxă din Rue Jean de Beauvais, şi foarte adesea să spele vasele şi să servească în restaurantele din Montparnasseç În iunie 1905 primeşte o bursă de stat şi se înscrie la Academia de arte frumoase. Are loc întâlnirea cu Rodin care l-a remarcat ca sculptor talentat, propunându-i să lucreze împreună. Spre surprinderea tuturor Brâncuşi refuză, spunând fraza devenită celebră: “Sub un stejar mare nu creşte nimic”. Brâncuşi începuse deja să-şi caute propriul drum în artă. În 1906 părăseşte Academia pentru a lucra pe cont propriu. Începe o perioadă de îndelungi frământâri şi căutări, de încordare spirituală. La Paris leagă prietenii “ de drum lung” : Amedeo Modigliani, Henri Rousseau, Derrain, Jean Coctéau, Blaise Cendrars, Marcel Duchamp, Robert Delaunay. Tot ce creează acum Brâncuşi îi aparţine ca originalitate şi noutate artistică.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității. Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. Evoluţia sa artistică, realizările sale, impun definitiv în arta Europei o personalitate nouă, puternică, originală. Iniţial, lucrările lui nu sunt înţelese şi nici acceptate atunci când apar în expoziţii. Ele şochează şi produc reacţii diverse. Sunt impuse însă de admiratori fervenţi şi confirmate definitiv de evoluţia artei moderne. Celebritatea sa şi a operelor sale aveau să atingă apogeul cu ocazia deschiderii primei lui expoziţii personale în America, la New York. În 1924 vine în ţară însoţit de irlandeza Eilen Lane. Martorii acestei călătorii povestesc despre aviditatea sa pentru arta populară şi despre stăruinţa sa de a colecţiona scoarţe olteneşti şi sculptură în lemn. În 1937 realizează şi lucrarea de cele mai mari proporţii, de caracter monumental, constituind o sinteză a întregii sale creaţii. Este vorba de complexul monumental de la Târgu-Jiu. Ansamblul arhitectural de la Târgu-Jiu este un monument vast şi complex care îmbină unitar funcţia estetică cu cea utilitară şi pe aceasta cu semnificaţia istorică şi simbolică. Arta lui Brâncuşi este o artă făcută pentru om, firească, folositoare, optimistă şi înălţătoare ca idei. După cel de-al doilea război mondial sihăstria în care s-a retras, unde şi-a reconstruit un colţ din locurile natale, de care mărturiseşte de atâtea ori că îi este dor, creează în jurul său o legendă poetică preluată şi speculată de reclama zgomotoasă a “modernismului”. Printre ultimele evenimente importante pot fi considerate expoziţia retrospec-tivă din 1955 din New York şi expoziţia retrospectivă din 1957 organizată de Muzeul de artă din Bucureşti.

La 16 martie 1957, în atelierul din Impasse Ronsin din Paris, Brâncuşi sfârşeşte o viaţă închinată artei. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse, unde cu 50 de ani în urmă ridicase ca monument funerar sculptura “ Sărutul » - o imagine a dragostei şi a bucuriei de viaţă. Brâncuşi a dorit să doneze toate operele sale statului român, numai că autoritatea statului de la acea vreme – regimul comunist – le-a considerat a fi “prea burgheze”, fapt pentru care l-au refuzat pe Brâncuşi. În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat. A murit cu dezamagirea că ai lui, de-acasă, nu l-au vrut. Atunci, a hotarât să lase statului francez toate operele sale cu o singură condiţie : aceea de a-i fi reconstituit atelierul exact dupa modelul celui din Impasse Ronsin. A vrut toate acestea pentru a păstra şi dincolo de moarte atmosfera, stilul şi gândul din şi pentru România. Francezii i-au respectat dorinţa şi au mutat toate sculpturile lui Brâncuşi în Muzeul Naţional de Artă Moderna “Georges Pompidou”, reconstruind atelierul exact după cum a vrut Brâncuşi.

AFORISMELE, MAXIMELE SI TEXTELE LUI BRÂNCUŞI

“Arta – poate cea mai desăvârşită, a fost concepută în timpul copilăriei (umanităţii). Căci omul primitiv uită de grijile cele domestice; şi lucră cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să redeştept sentimentul acesta în sculpturile mele.”

“Când nu suntem copii, suntem deja morţi.”

“Arta trbuie să apropie – iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii, în bietele noastre spirite şi aşa destul de răscolite de întrebări.”

“Nu cred în suferinţa creatoare. Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale. Fără inimă – nu există Artă!… Cea dintâi condiţie este să îţi placă ţie, să îndrăgeşti şi să iubeşti fierbinte ceea ce faci. Să fie (întâi) bucuria ta. Iar prin bucuria ta să oferi bucurie şi celorlalţi…”

“Misiunea artei este să creeze bucurie. Nu se poate crea artistic decât în echilibru şi pace sufletească. Pacea se obţine prin renunţare de sine.”

“Nu vom ajunge niciodată să fim destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.”

“Iubira cheamă iubirea. Nu-i atât de important ca să fii iubit, ci să iubeşti, tu, cu putere şi cu toată fiinţa.”

“Ceea ce legi pe pământ, se leagă în cer.”

“Gândeşte-te că stejarul din faţa ta este un bunic înţelept şi sfătos. Vorba daltei tale trebuie să fie respectuoasă şi iubitoare. Numai astfel îl poţi mulţumi.”

“Trec anii, zilele…şi tot caut încă forma de negăsit, care-mi fuge mereu printre degete…”

“La bătrâneţe văd că, în fond, Masa Tăcerii este o altă, o nouă cină de taină.”

“Poarta Sărutului – Aceşti stâlpi sunt rodul unor lungi ani de cercetări. La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănţuite. După lung timp, m-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo…”

“Ce rămâne în viaţă după ce nu mai eşti? Mai cu seamă amintirea ochilor, a privirilor prin care ţi-ai împărtăşit dragostea de oameni şi de lume. Profilurile acestea reprezintă contopirea prin dragoste între bărbat şi femeie.”

“Nu-mi lucrez păsări, ci zboruri!”

“Stâlpul Nesfârşitului începe încă din copilăria lumii. Elementele stâlpilor mei nu sunt altceva decât respiraţia omului. Du-te. Îmbrăţişează-l cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-l şi vei cunoaşte în adevăr sinea cerului.”

“Când eram copil, mereu visam că zbor prin arbori şi prin cer. Mi-a rămas dorul acestui vis şi de patruzeci şi cinci de ani tot cioplesc zboruri. Nu cred că voi ajunge vreodată la o desăvârşire.”

“Trebuie să urci foarte sus pentru a vedea departe.”

“Măiastra mea este un proiect, care trebuie mărit până ce va umple bolta cerului.”

“Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei. Dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă…

Despre nemurire sau despre Constantin Brâncuşi

Radu Carmen Liliana

Brâncuşi…
un Prometeu care a iscat
a doua oară focul şi lumina…
O pasăre măiastră
aflată
într-un zbor colosal şi etern…

La Masa Tăcerii
cântau, în şoaptă, greierii…

Sprijinea cerul…
Coloana,
o mână întinsă
spre Dumnezeu
ajută îngerii
să coboare pe pământ…

În cadrul Porţii
se zbătea pleoapa soarelui…
Amurgul era
despre “a fi”…

Şi piatră era…
Dar zbura dincolo de gând,
dincolo de ceea ce ochiul
poate reţine…
era o Ţestoasă…

Domnişoara Pogany
Zidiţi în amintire
doi ochi
continuă să se mire…

Măiastra era despre
imponderabilitate…
Aşa l-a contrazis Brâncuşi
pe Arhimede.

Este printre noi,
undeva, pe aproape…
i-au nins cuvintele…
i-au zburat zborurile…
i-au cântat pietrele…
i-au tăcut mâinile…
S-a dus să se odihnească puţin…

Februarie 2018