Strămoşii mei, desigur, peaici au stat şi ei… — Păstori pribegi cu turme şi herghelii grozave, Ei nu aveau palate măreţe, n'aveau nave; Dar îşi iubeau pământul blagoslovit de zei… Strămoşii mei, desigur, s'au chinuit peaici… — Tăind cu plugul brazde adânci şi roditoare, Cu aurul din câmpuri legând pe cel din soare, Erau mai altfel, poate, decât iaş crede – mici… Tăcuţi şi arşi de soare sau răcoriţi de vântul ce leaducea din zare al vremurilor semn, Din zori şi până'n seară, arau din greu pământu...