Intamplari din noaptea soarelui de lapte

Autor: George Balaita

Categoria: Literatura Română

Deschide

Puiul de vulpe pe care micul Cantemir îl primi în dar de la nevasta frumoasă a pădurarului nu ştia să vorbească. Era spre sfârşitul iernii. Nici până la mijlocul lui aprilie el nu reuşi să înveţe vreun cuvânt. Micul Cantemir îşi spuse, că, probabil, acesta este adevărul despre vulpi, deşi el nu văzuse vreo vulpe mută. E drept, băiatul nu văzuse până în această primăvară niciun fel de vulpe. Dar în cărţile pe care le citise, vulpile vorbeau româneşte şi erau atât de viclene, încât reuşeau să înşele cu uşurinţă corbi, urşi şi alte vietăţi, ba chiar şi oameni. Oamenii câştigau întotdeauna; cu toate acestea, vulpile continuau să-i înşele în alte poveşti. Iată un amănunt la care micul Cantemir nu se opri. „Vulpile, îşi spunea el, au alte obligaţii. Cred că numai cele foarte înţelepte ajung să vorbească şi nu tocmai una foarte înţeleaptă s-o fi lăsat prinsă de nevasta pădurarului. Sau poate abia spre bătrâneţe reuşesc şi ele să îndruge vreo vorbă, două, iar pentru asta trebuie multă răbdare”.

S-ar putea să îţi placă

comments powered by Disqus

🍪 Consimțămintele pentru cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a analiza traficul, a vă păstra preferințele și a vă optimiza experiența. Folosind acest site, sunteți de acord cu politica noastră privind cookie-urile.Politica de confidenţialitate.