— Unde pleacă tata cu toporul ăla? o întrebă Fern pe

mama sa, în timp ce pregăteau masa pentru micul dejun.

— Afară, la cocină, îi răspunse doamna Arable. S-au

născut câţiva purceluşi azi-noapte.

— Nu înţeleg de ce-i trebuie un topor, continuă Fern, care

avea doar opt ani.

— Păi, unul dintre ei e plăpând. E tare mic şi prăpădit, nu

se va alege nimic de el. Aşa că tata a hotărât să rezolve

problema.

— Să rezolve problema? izbucni Fern. Adică, să-l omoare?

Doar pentru că e mai mic decât ceilalţi?

Doamna Arable puse o ulcea cu smântână pe masă.

— Nu ţipa, Fern! spuse ea. Tatăl tău are dreptate. Probabil

că oricum purceluşul va muri.

Fern împinse un scaun din drum şi fugi afară. Iarba era

umedă, iar pământul mirosea a primăvară. Papucii lui Fern

musteau de apă când l-a ajuns pe tatăl ei din urmă.

— Te rog, nu-l omorî! suspină ea. Nu e drept.

Domnul Arable se opri din mers.

— Fern, spuse el cu blândeţe, învaţă să te controlezi.

— Să mă controlez? ţipă Fern. Este o problemă de viaţă şi

de moarte şi tu-mi spui să mă controlez.

Cu obrajii şiroindu-i de lacrimi, apucă toporul şi încercă

să-l smulgă din mâna tatălui.

— Fern, spuse domnul Arable, eu ştiu mai multe despre

creşterea porcilor decât tine. Unul plăpând îţi aduce numai

necazuri. Şi-acum fugi de-aici!

— Dar e nedrept, strigă Fern. Doar nu-i de vină purceluşul

că s-a născut micuţ, nu? Dacă aş fi fost eu foarte mică la

naştere, m-ai fi omorât?

Domnul Arable zâmbi.

— Sigur că nu, spuse el, privindu-şi cu dragoste fiica. Dar

asta e altceva. O fetiţă e o chestie, pe când un purceluş

subdezvoltat e cu totul alta.