Agitaţie mare în familia Banks. În casa de alături se mută domnişoara Andrew, poreclită din motive bine întemeiate Sfânta Teroare. Aceasta însă nu vine singură, ci împreună cu Luti, un băieţel adus din Mările Nordului şi condamnat la o viaţă tristă alături de aşa-zisa lui binefăcătoare. Noroc cu vecinii, care îi aduc daruri şi îi mai ţin de urât.

Fragment

Zbang! Ceaşca de ceai se izbi de ligheanul plin cu apă şi detergent. Doamna Brill, care spăla vasele, căută printre clăbuci şi scoase două bucăţele de porţelan.

— Ei, asta e, spuse, încercând, fără succes, să vadă dacă se mai pot lipi. E nevoie de ele în altă parte. Şi aruncă jumătăţile, cu tot cu trandafi-raşii şi cu florile de nu-mă-uita de pe ele, la gunoi.

— Unde? Întrebă Michael. Unde e nevoie de ele? Cine să aibă nevoie de-o ceaşcă spartă? Se miră în sinea lui. Era o prostie.

— Eu de unde să ştiu? Făcu doamna Brill. Aşa se zice, asta-i tot. Iar tu fă-ţi treaba mai departe şi stai jos ca să nu se mai spargă ceva. Michael se aşeză pe podea şi începu să şteargă farfuriile pe care i le dădea doamna Brill. Le freca atent cu un ştergar de vase şi ofta. Ellen era iar răcită, Robertson Ay dormea pe gazon, iar doamna Banks se odihnea după masa de amiază pe sofaua din camera de zi.

— N-am pe nimeni să m-ajute, ca de-obicei, se plânsese doamna Brill.

— O să te-ajute Michael, îi spusese Mary Poppins, luând un ştergar de vase şi aruncându-l spre băiat. Noi ceilalţi o să mergem la cumpărături, în felul ăsta te ajutăm şi noi.

— De ce eu? Mârâise Michael, izbind cu piciorul în scaun. De fapt, ar fi vrut s-o lovească pe Mary Poppins, dar n-ar fi îndrăznit să facă una ca asta. Mersul la cumpărături era un fel sărbătoare, fiindcă, de fiecare dată când plăteau, băcanul le dădea fiecăruia – chiar şi lui Mary Poppins – o acadea

gustoasă.

— De ce nu? Întrebase Mary Poppins, aruncându-i o privire fioroasă. Data trecută a fost Jane. Şi cineva trebuie s-o ajute pe doamna Brill.