Pe o mică insulă în apropiere de țărmul australian, alături de alte animale, trăia și o maimuțică, pe nume Coco. Pe când era mică, se pierduse de frații și părinții săi. Din fericire, a fost găsită de niște copii și acum locuia alături de ei, într-o căsuță făcută de aceștia din frunze de palmier și ramuri de copac.

Zilele treceau iar copiii trăiau liniștiți în căsuța de la marginea junglei, și păreau ocrotiți de orice pericol. Cei trei copii, căci atâția erau, își împărțiseră treburile după puteri: astfel, Muko, băiatul cel mai mare, care avea în jur de 13 ani, se ducea în fiecare dimineață să vâneze sau să pescuiască, luând-o cu el, bineînțeles, și pe maimuțica Coco. Cel de-al doilea băiat, Mickey, mai mic cu doi ani, avea sarcina de a culege fructe și diverse ierburi pe care copiii le foloseau la preparatul mâncării.

Mickey se pricepea bine să găsească cele mai aromate plante. Iar fetița, Maggi, care tocmai împlinise 10 ani, se ocupa de gospodărie: făcea curățenie și pregătea masa pentru frații ei. La ora prânzului, când masa era gata, Maggi îi striga pe frații săi, iar aceștia se întorceau acasă încărcați de provizii. Nevoia îi învățase pe toți să se descurce singuri în ciuda vârstei lor fragede. Într-o bună zi, Coco se duse pe malul mării. Îi plăcea să vină des pe plajă, să calce cu lăbuțele pe nisipul fierbinte și să se uite cum se sparg valurile de țărm. Uneori, mai observa și câte un vapor în depărtare. Dar nici unul nu venea spre insula lor.